Retur și restituire

Produsele ce sunt comercializate prin acest site au, fiecare, termenul de valabilitate, garanția și/sau service-ul oferite acestora de producator. Nu se poate invoca garanția în condițiile utilizării improprii sau incorecte a produsului. În maxim 48 de ore de la livrarea produsului, în cazul depistării unor probleme de funcționare, clientul poate solicita companiei noastre returnarea produsului/produselor, numai în ambalajul original și împreună cu originalele documentelor tranzacției respective. În acest caz, acestuia i se poate înlocui respectivul obiect cu unul identic sau – dacă acest lucru nu este posibil – poate primi înapoi suma platită pentru acel obiect.

Produsele primite vor fi verificate în prezența reprezentantului transportatorului, iar dacă din nefericire produsele se dovedesc a avea daune din cauza transportului, clientul are dreptul de a refuza comanda și este rugat să reclame aceste daune la cenalosvada@gmail.com. Crama Cenaloșvada returnează contravaloarea (dacă plata a fost efectuată în avans) sau retrimite coletul la cererea clientului.