Urziceniul este o comună din județul Satu-Mare, aceasta fiind situată pe o dună de nisip, denumirea sa semnificând „locul cu multe urzici”. În partea sudică exista o localitate numită Vada, amintită în documentele secolului al XIII-lea, iar Urziceniul de azi, amintit în secolul al XIV-lea ca Cenaloşvada, a fost amplasat la periferia acesteia. Pe partea stângă a drumului spre Urziceni Pădure, locul bisericii localităţii dispărute Vada este marcat cu o cruce de piatră. La începutul secolului al XX-lea, Urziceniul trecea drept cea mai bogată şi prestigioasă localitate din împrejurimi.
Raidurile repetate ale tătarilor, turcilor şi germanilor precum şi epidemiile recurente au depopulat zona. La sfârşitul războiului de independenţă al lui Rákóczi, izbucnit în 1703, satul este amintit în documentele vremii ca fiind pustiit.
Între 1712-16 familia Károlyi stabileşte aici şvabi din zona Baden-Württemberg. Din perioada timpurie a colonizării sătmărene, aceasta este singura colonie viabilă. În 1723 sosesc noi colonişti, cu ei numărul fermierilor şvabi ridicându-se la 76, din care 43 originari din Württemberg iar 21 din Baden. Urziceniul a fost unul dintre primele sate colonizate şi singurul unde coloniştii s-au statornicit încă de pe atunci. Conform tradiţiei, la şvabi băiatul primul născut moştenea jumătate din pământ iar cealaltă jumătate se vindea miresei acestuia, pentru prevenirea dezmembrării moşiei, banii fiind împărţiţi între ceilalţi copii. Mulţi băieţi preferau să se mute în alte localităţi cu terenuri disponibile, decât să devină iobagi la fratele mai mare. Etnografia satului se reflectă în numeroasele case şvăbeşti bine conservate, cu toate că cele mai multe au fost modificate conform cerinţelor vieţii moderne. La Urziceni, fiecare casă poartă un nume după actualii sau foştii ocupanţi ai acesteia. De exemplu casa familiei Sultész se numeşte Sulteszez. Numele de casă folosite azi deseori fac aluzie la constructorii lor, ai căror familii au dispărut de mult.
