Sectorul de procesare este dotat cu căzi pentru recepție a strugurilor plus două desciorchinătoare/zdrobitoare, unul de mică și unul de mare capaciate. Presa Vaslin Veritas 10 de 2500 kg ne ajută să facem cea mai riguroasă selecție de calitate prin obținerea mustului care curge gravitațional, fără presare mecanică.
Macerarea și fermentarea vinurilor se fac în cisterne din oțel inoxidabil cu un total de 16 unități a 1.000 L destinate atât fermentării vinurilor roșii cât și vinurilor albe și rose. Cisternele sunt dotate cu capac cu perne de aer, acesta fiind un sistem excelent pentru a preveni contactul cu aerul, fiecare cisternă fiind dotată, de asemenea, cu robinet. Pe lângă aceste cisterne sunt prezente, desigur, și 6 butoaie de 225 L de stejar franțuzesc, folosite pentru maturarea vinului roșu.
Procesul de îmbuteliere a vinului este unul important în evoluția acestuia, calitatea acestuia depinzând în totalitate de acest pas. Astefel, optăm pentru un proces manual, efectuat cu atenție, pentru a ne asigura că oferim un produs de calitate. Sticlele sunt spălate manual cu o soluție specială, după care sunt clătite și așezate pe unul din numeroasele picurătoare, unde se uscă complet. Urmează umplerea sticlelor, aceasta fiind realizată cu ajutorul unui dozator de sticle pentru a menține constant nivelul vinului. Sticlelor li se aplică dopul, după care sunt lăsate 24 de ore în picioare pentru ca dopul să își revină. Ultimul pas constă în aplicarea etichetei, a capișonului și a timbrului.
În ceea ce privește sticlele de capacități mai mari ( 3L, 5L, 6L ), după aplicarea dopului acesta se leagă cu sfoară, iar apoi capul sticlei este introdus în ceară topită, pentru cei care vor spună vinul la învechit o perioadă mai lungă de timp.